Organizarea cursului de formare inițială a specialiștilor serviciului
Începând cu data de 29 septembrie, în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a azilului pentru persoane în vârstă şi persoane cu dizabilități Andrei Colibaba din satul Nihoreni, raionul Rîșcani„ a demarat Activitatea 3.2.1 – Organizarea cursului de formare inițială a specialiștilor serviciului, o etapă esențială în consolidarea competențelor profesionale ale angajaților din domeniul serviciilor sociale. Cursul se va desfășura pe parcursul unei luni susținut de doamna Ana Bolbocean, specialistă principală în cadrul Direcției protecția persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități, din cadrul Structurii Teritoriale de Asistență Socială Briceni, parte a Agenției teritoriale de asistență socială Nord.
Cu o experiență solidă în domeniul social, doamna Bolbocean contribuie la instruirea participanților, care, la finalul cursului:
– vor deține cunoștințe aplicate în domeniul serviciilor sociale;
– vor putea elabora documentația specifică activității;
– și vor fi pregătiți să transpună în practică informațiile acumulate.
Această activitate reprezintă un pas important în dezvoltarea profesională continuă a specialiștilor implicați direct în îmbunătățirea calității vieții persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
Proiectul „Sporirea eficienței energetice a azilului pentru persoane în vârstă şi persoane cu dizabilități Andrei Colibaba din satul Nihoreni, raionul Rîșcani” este implementat de AO „Asociația Femeilor de afaceri din Sectorul Rural Rîșcani”, cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Parteneriate locale
pentru eficiența energetică în servicii sociale”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și Asociația Obștească „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.

