Evenimente

„Ore educative cu tematică ecologică”

Astăzi, la data de 19.03.2021, în cadrul colegiilor agricole Colegiul Agroindustrial din Rîșcani, Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni și Colegiul Agroindustrial Gheorghe Răducan din Grinăuți a finisat desfășurarea activitatății 1.2 „Ore educative cu tematică ecologică” din cadrul proiectului „Sporirea gradului de conștientizare ecologică a tinerilor prin implicarea lor în activităţi de protecţie a mediului”.

Cu această ocazie s-a organizat o conferință online cu grupurile de lucru din cadrul proiectului, unde diriginții Dodiță – Bajag Rodica, Goraș Ina și Savciuc Petru au analizat obiectivelor realizate în cadrul orelor educative desfășurate și sa stabilit nivelului de formare la elevi a deprinderilor şi atitudinilor referitoare la problemele ecologice şi de protecţie a mediului.

La fel, în acest context, elevii Purcel Ecaterina, Iacobciuc Daniel și Soltan Cătălina au venit cu mesaje referitoare la rolul implimentării proiectului în instituție și au identificat modalități de responsabilizare a elevilor faţă de importanţa protejării mediului înconjurător prin intermediul activităților realizate.

În cadrul conferinței, șefii de secție pentru educație Șoșu Aurelia, Nichitoi Eleonora și Rotaru Maia și Guțu Natalia, managerul de proiect, au pus în valoare conştientizarea importanţei ocrotirii mediului înconjurător în rândul elevilor a cadrelor didactice, cetățenilor pri prisma analizei activităților realizate în raioanele Edineț, Brătușeni și Rîșcani.

Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Sporirea gradului de conștientizare ecologică a tinerilor prin implicarea lor în activităţi de protecţie a mediului” în r-nul Rîșcani, r-nul Edineț și r-null Ocnița.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Parteneriil proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.

#EU4Moldova, #ÎmpreunăMaiPuternici, #EU4CivilSocietyMD, #CSOActionMoldova, #UEpentruSocietateaCivilă, #DezvoltareRegionala, @GIZMoldova, @European Union in the Republic of Moldova@procore.md @casmed.moldova