Carusel

Începerea lucrărilor de eficientizare energetică la Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani.

Cu multă bucurie și emoție, anunțăm începerea lucrărilor de eficientizare energetică la Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani.
Această etapă importantă aduce mai mult decât lucrări de construcție – aduce mai mult confort, căldură și grijă pentru beneficiarii Centrului, care vor avea parte de condiții de trai îmbunătățite și un mediu mai sigur și mai prietenos. Eficientizarea energetică va contribui la menținerea unui climat interior confortabil în toate anotimpurile, la reducerea pierderilor de energie și la creșterea calității vieții beneficiarilor.
Exprimăm sincere mulțumiri Uniunii Europene pentru suportul financiar oferit în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”, implementat și cofinanțat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”, precum și Primăriei satului Nihoreni, partener al AO „Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural Rîșcani”, pentru cofinanțarea și susținerea realizării acestui proiect important pentru comunitate.
Această inițiativă reprezintă un pas important pentru asigurarea unor servicii sociale moderne și eficiente, contribuind la crearea unui mediu mai sigur, mai confortabil și mai demn pentru beneficiarii și angajații Centrului.
Proiectul „Sporirea eficienței energetice a azilului pentru persoane în vârstă şi persoane cu dizabilități Andrei Colibaba din satul Nihoreni, raionul Rîșcani” este implementat de AO „Asociația Femeilor de afaceri din Sectorul Rural Rîșcani”, cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și Asociația Obștească „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.