Proiectul „Sporirea eficienței energetice a azilului pentru persoane în vârstă şi persoane cu dizabilități „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani”
Vești bune pentru comunitatea noastră!
Asociația Obștească Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural Rîșcani se numără printre cele 35 de organizații ale societății civile care beneficiază de sprijin financiar prin Programul de granturi pentru dezvoltarea comunităților eficiente energetic în Republica Moldova, susținut de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.
Cu acest sprijin valoros, vom putea implementa schimbări importante care vor face diferența pentru cei care beneficiază de serviciile sociale din cadrul Azilului pentru vârstnici „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani.
În cadrul proiectului, împreună cu cofinanțatorii și implementatorii de la Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și Asociația Obștească „Fondul de Inovații Sociale din Moldova” cât și partenerul local APL Nihoreni ne propunem să:
modernizăm clădirea serviciului social a Azilul pentru vârstnici „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani, asigurând un spațiu mai sigur și mai confortabil;
creștem confortul și calitatea vieții pentru persoanele din grupuri vulnerabile;
implicăm activ comunitatea în promovarea unui consum responsabil de energie și în susținerea schimbărilor care aduc beneficii pe termen lung.
Suntem gata să lucrăm împreună pentru un viitor mai sustenabil și mai incluziv pentru toți!
Proiectul „Sporirea eficienței energetice a azilului pentru persoane în vârstă şi persoane cu dizabilități „Andrei Colibaba” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani” este implementat de AO „Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural Rîșcani”, din resursele Uniunii Europene în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și Asociația Obștească „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.

